POLICLINICA BALNEARĂ LACU SĂRAT

Lacu Sărat este o cochetă staţiune balneară, situată în Câmpia Brăilei la numai 5 km de oraşul Brăila, de care se leagă printr-o linie de tramvai.

Staţiunea este înconjurată de 70 ha de pădure care atenuează climatul excitant de stepă şi constituie un plăcut loc de recreere.
Lacul cu salinitate crescută este format pe un vechi curs al Dunării, iar fundul lacului este acoperit pe întreagă suprafaţă de un nămol terapeutic cu grad ridicat de mineralizare.

Primele cercetări ştiinţifice au fost întreprinse în 1861 când a fost întocmit un studiu asupra valorii terapeutice a lacului. S-a efectuat analiză chimică a apei şi a nămolului, au urmat primele recomandări făcute de medici.

În anul 1879 au fost construite primele stabilimente balneare.

De numele acestei staţiuni este legată şi apariţia primei publicaţii periodice în balneologia românească, buletinul săptămânal Lacu Sărat (20 mai 1905) tipărit la Brăila.

Timp de aproape 100 de ani tratamentele s-au putut efectua numai în perioada de vară, acum datorită noilor amenajări şi dotări staţiunea a căpătat un caracter permanent.

Este unul din locurile din ţară cu cel mai mare număr de ore de strălucire a soarelui (2.200 ore pe an).

Principalii factori naturali de cură ai staţiunii sunt:
– apă sulfatată, clorurosodică, magneziană a lacului cu un grad ridicat de mineralizare de peste 80g/l;
– nămolul sapropelic cu un grad ridicat de hidrogen sulfurat, bogat în substanţe minerale (40%) şi organice (30%);
– climatul excitant de stepă.

Din anul 1999 hotelul Perla este dotat cu o modernă bază de tratament ce permite recuperarea afecţiunilor aparatului locomotor, ale sistemului nervos periferic, afecţiuni ginecologice, afecţiuni post-traumatice, afecţiuni ale sistemului nervos central.

 

În baza de tratament Perla şi TBRCM lucrează personal medical de înaltă calificare în balneofizioterapie şi recuperare medicală.

Dr. Mogoșanu Adriana – medic primar

Asistent Şef Gligore Maria – asistent principal BFT

 

perla